Dumitru Ioan Petre (Titi) Mociornita se naste in anul 1915 in casa parinteasca din Leon Voda. Era an de razboi si de mari privatiuni in tara. Fiind primul baiat si conform obiceiurilor avand drept de primogenitura, va fi botezat cu 3 nume la fel ca tatal sau (fratii sai vor purta numai cate doua nume) si va fi destinat sa-i continue acestuia opera. In copilarie va fi inconjurat de dragostea mamei si a surorii mai mari.

La inceperea scolii, familia era deja intregita cu ceilalti frati si surori. Se hotaraste, ca si tatal sau, sa devina un exemplu pentru fratii mai mici.

Urmeaza scoala primara si apoi liceul la Gheorghe Sincai. Din anul 1926 incepe ucenicia in fabrica (avea 11 ani, aceeasi varsta cu a tatalui sau cand plecase din Tintea sa-si faca un rost).

1930 mai – dupa 4 ani de ucenicie, sustine examenul de calificare la fabrica D. Mociornita in fata unei comisii de maistri. (vezi imaginea de mai jos)

1932 iunie – este trimis de tatal sau la cursuri si practica la scolile de tabacari din FREIBERG si DARMSTAD - ROHM & HAAS. (vezi imaginea de mai jos)

1933 iunie – obtine diploma de bacalaureat la liceul Gh. Sincai din Bucuresti

Este trimis in Germania pentru a-si continua stagiul de practica. Reintors in tara in acelasi an, se inscrie la Universitatea Bucuresti la Facultatea de Fizica, iar in fabrica incepe sa preia din indatoririle tatalui sau. Il va reprezenta si va avea o contributie deosebita la construirea noilor fabrici.

Una din indatoririle sale va fi sa realizeze laboratorul de analize al fabricii. (vezi imaginea de mai jos - Dumitru Ioan Petre Mociornita in laboratorul de analize al fabricii)

1936 - 25 iunie - in ziua majoratului primeste din partea tatalui sau procura generala si speciala de administrare cu puteri nelimitate a fabricilor. (vezi imaginea de mai jos)

Va lucra in fabrica zilnic timp de 12 ani de la ora 7.00 pana la ora 19.00

1936 februarie - in urma comunicarilor facute asupra unor cercetari proprii efectuate in Germania si in fabrica, este cooptat membru asociat al Societatii Internationale a Chimistilor din Industria de Pielarie – de catre Facultatea de Chimie din cadrul Universitatii din Iasi. (vezi imaginea de mai jos)

1937 octombrie – ca urmare a unor studii de piata si ca reprezentant al fabricii este numit membru in Comisiunea pentru materiile prime din Industria Chimica a Cauciucului si Diverse. (vezi imaginea de mai jos)

Inaugureaza magazinele si depozitele fabricei, negociaza contracte, asigura materii prime si furnituri, angajeaza personal, asigura intreaga conducere a fabricei inlocuindu-si tatal care se imbolnavise. (vezi imaginea de mai jos - La magazinul "Sf. Gheorghe")

Isi face stagiul militar la transmisiuni obtinand gradul de sergent. (vezi imaginea de mai jos)

In anul 1940 se casatoreste isi va cumpara propria locuinta iar in anul 1941 sotia sa va naste al treilea Dumitru Mociornita (Dumitru Matei Serban Mociornita ).

1942 la 3 luni dupa aparitia celui de al treilea Dumitru Mociornita se vor inregistra la registrul comertului noile fabrici in care Dumitru D. Mociornita este numit prin statute si prin procura directorul general al acestora. (vezi imaginea de mai jos)

Va conduce fabricile in perioada razboiului, perioada in care acestea au fost jefuite pe rand de rusi si comunisti (reprezentantii "poporului" imbracati in haine negre de piele si inarmati cu pistoale mitraliera intrau in curtea fabricii in camioane si "confiscau" fara a lasa nici un act).

In anul 1946, ma luase Tata cu el la fabrica si un muncitor m-a ascuns in pod in timp ce "toasii" isi luau prada.

In aprilie 1947, Dumitru D. Mociornita este numit membru in Comisia pentru controlul semifabricate lor de pielarie la ORAP (Oficiul Roman de Aprovizionare si Desfacere a Produselor de Pielarie) de catre secretarul de stat I. Gh. Maurer. (vezi imaginea de mai jos)

In acelasi an, in calitate de presedinte al reprezentantilor patronilor din industria de pielarie si incaltaminte va semna contractul colectiv de munca impreuna cu sindicatele pe ramura. (vezi imaginea de mai jos)

11 iunie 1948, ora 7.00 - pleaca de acasa asa cum o facea de 20 ani. Ajuns la fabrica, va intocmi si va semna "Inventarul de predare - primire al intreprinderii nationalizate D. Mociornita". Ajunge seara acasa la ora 20.00 si coboara din masina cu halatul albastru de doc pe mana. Atat a adus acasa din fabrica in care muncise de la 11 ani. Restul, impreuna cu actele personale, carti, ibric si tigaie, bani, actiuni, papuci si prosop, mapa cu titluri si distinctii etc. TRECUSERA IN MANA POPORULUI (inventarul bunurilor jefuite se afla in arhiva nationala).

Incep arestarile pentru reeducare. Indivizi dubiosi, apareau seara dupa lasarea intunericului, dadeau buzna in casa rastindu-se si bruscand si il luau pe Tata pentru cercetari. Era perioada in care politia fusese desfiintata iar comunistii isi asociasera si operau impreuna cu toate lepadaturile mahalalelor, infractorii si lenesii satelor. Asa s-a format "bratul inarmat al clasei muncitoare", care prin abuzurile si terorismul pe care il aplicau probau "devotamentul" fata de popor.

Nu existau mandate sau sentinte, nu erau permise discutii sau proteste, nu se putea apela la avocat, il luau si gata. Dupa o perioada, venea acasa pentru cateva zile plin de rai si vanatai si apoi iar il luau. Se faceau din nou cercetari.

Detentiile motivate sau nu, au continuat pana in 1956. Au aparut intre timp si sentinte cu executare. De exemplu, a fost condamnat politic pentru "omisiune denunt" a activitatilor politice ale fratelui sau. Din actul prezentat reiese ca 3 ani de detentie au fost pentru "cercetari si masuri administrative" (asta insemnand Canal si alte "centre de reeducare" comuniste). (vezi imaginea de mai jos)

Dupa detentie, munceste in diferite locuri "la munca de jos" (ca mecanic, instalator, constructor, mozaicar, linolist etc.). Ca mozaicar si linolist meserii in care se calificase in final, freca podelele pe care se turnase mozaicul pana la lustruirea acestuia sau lipea pe podele cu prenadez fasii de linoleum.

Pe cel care construise alaturi de tatal sau o industrie, pe cel care fusese educat de la 11 ani sa munceasca creativ si eficient, POPORUL il va lasa sa se reeduce "prin munca si pentru munca".

La rugamintea tatalui sau, nu plecase din tara, datorita obligatiilor de la fabrica nu-si terminase facultatea iar investind totul in aceeasi fabrica nu avea alte rezerve banesti. De altfel, casa si toate lucrurile din gospodarie ii fusesera luate treptat.

Astfel va munci din greu pentru a se intretine si pentru a-si ajuta copii, pana in anul 1977 cand va fi scos la pensie capatand 1560 lei. Se mai angajeaza pe diferite perioade si dupa aceasta data.

Va mai capata 900 lei dupa 1990 ca persoana persecutata politic.

Traieste pana in anul 1994, fara a putea recupera nimic din bunurile care ii fusesera confiscate. Spera in "schimbarea" de dupa anul 1989, dar educatia in spiritul supunerii si disciplinei pe care o primise si lipsa unei experiente il impiedica sa se implice in lupta politica.

Moare bolnav la 4 aprilie 1994 fiind inmormantat alaturi de parinti.