Viata si opera

Odata cu inscrierea la liceul din Ploiesti, Dumitru Mociornita incepe sa-si mediteze colegii. Va face lectiile impreuna cu ei pentru o masa, pentru o vacanta sau pentru un banut. Cu banutii astfel castigati isi plateste lectii de limba germana si de limba franceza. La vremea respectiva era de neconceput sa fii la curent cu viata sociala si evolutia tehnologica fara a stapani limbi straine. Profesorii erau tehnicieni nemti la concesionarile de petrol, oameni cu multe cunostinte si o larga deschidere.

In Bucuresti in timpul studentiei, va lucra la diferite firme de comert dobandind cunostiinte temeinice de gestiune si contabilitate. Absolvind Academia Magna cum Laude, va obtine o bursa pentru studii la Paris.

Inscris la Scoala Superioara Practica pentru Comert si Industrie din Paris va lucra efectiv la diferite firme. In aceea vreme se experimentau metodele lui Taylor, Ford, Krupp, inovatori in domeniul managementului modern si adepti ai introducerii tehnologiilor noi. Practica din timpul scolii se facea in intreprinderile textile din Franta, in constructii de masini in Anglia si in industria chimica din Germania.

Il atrage Germania (cunoscand mai bine limba) unde va lucra ca reprezentant comercial al unei firme de produse chimice in portul Hamburg. (firma va deveni ulterior componenta a grupului I.G.Farben)

Activitatea comerciala nu-l satisface, simtindu-se atras mai mult de organizarea si conducerea productiei.

Intors in tara dupa absolvirea Academiei si a Scolii Superioare din Paris, va fi angajat director la fabricile industriasului Prodanoff (legile acelor timpuri nu-i permiteau unui etnic strain sa administreze o firma inregistrata in Romania). Activitatea la Prodanoff il pune in legatura cu un alt mare industrias din domeniul industriei de incaltaminte, viitorul sau socru Grigore Alexandrescu. Este supralicitat si din 1909 va fi numit manager la intreprinderile acestuia.

In urma activitatii sale, se va bucura de si mai multa incredere si va prelua si o parte din indatoririle sociale ale lui Grigore Alexandrescu (acesta a fost membru fondator UGIR). Cu recomandarea socrului sau intra in legatura directa cu industriasi, furnizori, comercianti. Se va impune prin seriozitate, punctualitate si competenta profesionala.

Datorita noului sau statut social, a diplomatiei de care da dovada si a comportamentului in societate (isi pune in valoare experienta vietii petrecute in Franta si Germania) ajunge si in atentia politicienilor. Va fi o perioada deosebit de fructuoasa in formarea relatiilor viitorului industrias.

Este privit de socrul sau, caruia tocmai i se nasteau baietii ca un model pentru acestia, este admirat de muncitori pentru reusita sa in viata, este respectat de ceilalti industriasi pentru inovatiile pe care le introduce in fabrica traditionala.

In aceasta scurta perioada de bunastare si liniste, incepe sa faca primele investitii. Va cumpara un teren stancos la Predeal si actiuni la "Societatea Cooperativa Predealul" unde este ales membru in consiliul de administratie.

In Predeal, va finanta lucrarile pentru sursele de apa potabila (izvorul Mociornita din fata Garii) si pentru canalizarea localitatii (lucrari refacute abia in 1998). Face investitii si pe Valea Rasnoavei.

Perioada de liniste se aproprie de sfarsit deoarece Tara trece prin framantari si se pregateste de razboi.

Armata va avea nevoie de oameni capabili sa organizeze aprovizionarea frontului, fluxurile de echipament si materii prime. Dumitru Mociornita va actiona pana la terminarea razboiului pe front si in spatele lui, in Moldova, Basarabia si Transnistria. Pentru activitatea sa din timpul primului razboi, va primi ordine si medalii din partea Armatei Romane dar va fi "luat in evidenta" de sovietici.

Asa se explica "atentia speciala" de care s-a bucurat din partea sovieticilor dupa cucerirea Romaniei in 1944.

Dupa razboi se intoarce in tara, la fabrica si la familie. Cumnatii sai (fii Industriasului Grigore Alexandrescu) se apropiau de majorat si trebuia sa se gandeasca la parasirea fabricii socrului sau. Desi relatiile erau deosebit de bune, n-aveau ce cauta mai multe sabii in aceiasi teaca.

La inceput, a incercat sa colaboreze cu fratele sau Gheorghe Mociornita care isi pusese pe picioare propria afacere in Ploiesti.

Deosebirea de conceptii era evidenta, in plus familia, copii care incepeau scoala si sprijinul socrului sau erau in Bucuresti.

In perioada in care activase in cadrul armatei cunoscuse toate nevoile acesteia. Bocanci si centiroame pentru soldati, sei si harnasamente pentru cavalerie, scurte imblanite pentru aviatori, costume pentru motociclisti, haine de piele pentru politisti etc. Multe dintre aceste echipamente erau noutati pentru industria din tara, obisnuita cu uniformele traditionale, insa Dumitru Mociornita cunostea aceste produse din strainatate si era capabil sa le "lanseze in productie". Se hotaraste sa-si faca propria fabrica si tabacarie. (vezi reclama de mai jos)

Capitalul de care dispunea era modest pentru planurile sale. Vroia tabacarie, si fabrica de incaltaminte, confectii si marochinarie de productivitate mare. Din ceea ce invatase in strainatate si din experientele proprii la Prodanoff si Alexandrescu stia ca intreprinderea trebuia sa fie flexibila pentru a se adapta usor la orice sortiment si orice volum de productie. In consecinta va trebui sa dispuna de utilaje moderne si sa poata schimba la nevoie fluxurile de productie.

Nu era vorba de o fabricuta din care sa iasa profit, ci de o industrie moderna dezvoltata pe orizontala si verticala, apta sa faca fata concurentei straine.

Stia ca in timp concurenta va deveni acerba si in aceasta ramura de industrie inca noua. Nu va putea face fata decat daca va dispune de propria retea de desfacere. (vezi reclama de mai jos)

Ce l-a incurajat?

	competenta care-i dadea siguranta
	experienta in domeniul tehnic si economic
	increderea de care se bucura din partea breslei si a comerciantilor (cunoasterea pietei si in special a nevoilor armatei)
	dorinta de a realiza un exemplu pentru urmasi

Strategia adoptata a fost urmatoarea:

	va construi tabacaria si o fabrica provizorie cu posibilitati de extindere
	va exploata obiectivul realizat pentru a-si achita creditele, a testa piata si pentru a-si realiza propriul lant de desfacere
	va continua cu definitivarea liniilor de productie ale fabricii si cu sectiile de confectiuni, marochinarie, cu laboratorul etc

Cumpara in anul 1925 terenul din Str. Apele Minerale 25 (fosta moara Cioflan) si terenul din Str. Apele Minerale 31 care vor ramane ipotecate la Banca Generala a Tarii Romanesti pana in anul 1930. In acelasi timp inchiriaza de la vecini restul de teren necesar (Apele Minerale nr. 67-75 si nr. 76-93) cu drept de preemtiune la vanzare. (vezi imaginea alaturata - Dumitru Mociornita pune piatra de temelie a fabricilor sale)

In anul 1931 (Nr. 3705) dupa radierea ipotecii poate inregistra la registrul comertului prima Fabrica de Pielarie si Incaltaminte D. Mociornita. Fabrica avea depozite de desfacere in Bucuresti strada Carol, Calea Grivitei si Sos. Mihai Bravu si in provincie in Cluj, Brasov, Craiova, Campulung, Roman, Tecuci, Targoviste, Ploiesti, Buzau, Galati etc.

Odata cu inregistrarea fabricii la registrul comertului se inregistreaza si marca de fabrica si de comert Omega. Sigla reprezenta o piele de bovina vopsita in culorile steagului national si un vultur tinand globul in ghiare simbol al avantului industriei nationale. Era o provocare adresata concurentei straine si o incurajare pentru industria autohtona.

A trebuit ca Romania sa fie ocupata, sa se edifice o societate a omului de tip nou, pentru ca romanii sa se incalte cu adidasi fabricati in Turcia!

Constructia la proiectul final a continuat, desi in fabrica se lucra intensiv. Pe planuri apareau observatiile si adnotarile lui Dumitru Mociornita. In sectii se incercau tehnologii noi si se calificau muncitori. Ultimele terenuri ale fabricii au fost cumparate in anul 1938.

Odata terminata cladirea, urmeaza dotarea ei cu utilaje si echipamente moderne din Anglia si Germania. Caz exceptional in industria romaneasca, utilajele au fost obtinute in leasing.

Inteprinderea era structurata ca societatea pe actiuni, majoritatea acestora apartinand membrilor familiei.

Scopul acestei structuri era mentinerea laolalta a membrilor de familie, posibilitati de expansiune prin marirea capitalului social, posibilitatea transferurilor de capital intre membrii de familie in cazul in care unii dintre acestia ar fi dorit sa se separe si sa devina independenti. Exista posibilitatea listarii actiunilor la bursa pentru reevaluare valorica, pentru atragere de noi capitaluri, sau asocieri si fuziuni cu alte societati pe baza cotelor de capital.

Un vis nemarturisit public a fost crearea unui concern, care sa cucereasca piata est-europeana, impreuna cu Grigore Alexandrescu si cu fratele sau, industriasul Gheorghe Mociornita.
Se poate constata viziunea moderna, potrivita pentru o intreprindere in puternica expansiune.

Evenimentele se precipita. Tara se pregatea de razboi, armata avea nevoie de echipament, industriasul Dumitru Mociornita se imbolnavise ca urmare a solicitarilor la care se supusese, baietii deveneau majori.

Inregistreaza in februarie 1942 societatea pe actiuni "Pielaria si Confectiunea Romaneasca D. Mociornita" numindu-l director general al intreprinderii pe fiul cel mare Dumitru Ioan Petre care il secondase in toti anii.

Acorda actiuni si functii si celorlalti fii. Isi realizase scopul pe care si-l propusese in viata, sa realizeze o industrie pe care s-o lase mostenire urmasilor. Se va retrage in patul de suferinta, de unde va asista la dezastrul care urmeaza.

Rusii intra in tara si impreuna cu slugile lor autohtone incep jaful.

Lui Mociornita i se confisca locuintele, masinile, productia fabricii. In iunie 1948 "mijloacele de productie" trec in mainile poporului si fiii sai incep sa fie "reeducati" in puscarii.

Mociornita afla ca i s-a retras cetatenia pentru ca a fugit din tara. (se pare ca a fost totusi o forma de ajutor pentru a scapa de persecutii)

Se va adaposti intr-o mansarda in str. Episcop Chezarie pana va fi luat de fiica cea mica in locuinta acesteia. Acolo pe patul de suferinta, langa sotia care-l ingrijea cu devotament, Dumitru Mociornita lucra:

	isi scria memoriile in care isi analiza critic toate actiunile. (lucrarea care era scrisa cu creion cu grafit bine ascutit se asternea pe zeci de caiete de dictando). Eram elev in clasele primare si n-am vazut la nici un coleg de-al meu asa un scris frumos si ordonat. (memoriile n-au supravietuit, vreun "binevoitor" din familie le-a distrus ca sa nu incapa pe mana securitatii)
	dadea sfaturi celor care veneau sa-l vada, ii incuraja. Facea abstractie de faptul ca el insusi era haituit, ca boala il chinuia, ca baietii lui erau schingiuiti, ca cei care-l inconjurau se zbateau in mizerie si teroare. Statea senin ca un Buda si incuraja si sfatuia. Era o lectie de demnitate, de seninatate in fata catastrofei pe care numai oamenii cu constiinta datoriei indeplinite pot s-o dea, pe care eu n-o voi uita niciodata. Nu l-am auzit blestemand, condamnand pe cineva sau plangandu -se.
	invata limba engleza. Cuvant cu cuvant, expresie cu expresie, cu o determinare care te nedumerea. "Omul cat traieste invata" imi spunea cand imi vedea expresia (eram nedumerit stiind ca nu-i iubea pe englezi dupa tratatul pe care il semnasera cu Stalin). Asa mi-a ramas in memorie, straduindu-se cum facuse toata viata, vrand sa fie exemplu pentru semeni si pentru urmasi.

Ne-a parasit la 17 septembrie1953 lasand fiilor, nepotilor si sotiilor acestora care i-au purtat numele in Romania, pentru 37 de ani calificativul de "urmasi de exploatator".

A fost inmormantat in clandestinitate in cimitirul Bellu, fara monument.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!